Fratele procurorului care a instrumentat dosarul Greblă: Am fost condamnat pentru a fi dat de exemplu

Fratele procurorului care a instrumentat dosarul Greblă: Am fost condamnat pentru a fi dat de exemplu
Publicat: 14/05/2018, 23:08

„Întreaga poveste a fost ciudată de la început, de la ziua percheziției când a venit ditamai procurorul cu mascații la ușă cu un mandat în care apăreau toate infracțiunile din Codul penal (în afară de crimă și viol) din care nu a rămas mare lucru, dar suficient cât să fiu ridicat și dus la București (…) Am fost reținut în celulă cu oameni despre care am aflat acolo că erau în arest în cauze instrumentate de fratele meu. Pe parcursul cercetării mele penale au fost audiați într-o manieră mai puțin ortodoxă, cu amenințări directe sau voalate, inclusiv la familie, zeci de oameni, unii care, bieții de ei, nici nu știau de ce sunt chemați sau chiar nu mă cunoșteau. Sunt lucruri care apar inclusiv în declarațiile date la instanțele din Suceava când unii dintre cei audiați au recunoscut că li s-a dat să semneze declarația cu „sugestii” sau chiar redactată anterior”, susține Ionuț Vartic, fratele fostului procuror Marius Vartic, cel care a instrumentat dosarul prin care Toni Greblă a fost trimis în judecată de către DNA.

Fostul șef al Direcției Antifraudă Suceava a mai relatat, într-o scrisoare prezentată de EVZ, despre „transcrieri eronate ale convorbirilor sau care nu au continuitate, vădit scoase din context” și multe altele pe care le-a contestat, dar nimeni nu l-a ascultat.

„Tot dosarul este plin de …SRI. Am fost condamnat pentru a fi dat de exemplu la Suceava unde eram cunoscut ca un om profesionist, omul care nu distruge agenții economici de dragul planului de amenzi, omul care nu răspundea comenzilor SRI, omul care încerca să aplice legea nu doar în litera, ci și în spiritul ei. În final nu s-a reținut nici un prejudiciu în sarcina mea. E greu și pentru judecători să mă judece pe baza unui rechizitoriu atât de prost făcut și cu atât de puțină coerență. În rest, fiecare răspunde pentru acțiunile lui și își poartă crucea așa cum poate. Nu m-am bucurat, nici când procurorul meu de caz, Eugen Stoina, a plecat din DNA, nici când a căzut Florian Coldea pentru că nu mai contează pentru mine de ce mi s-au întâmplat toate acestea. Important este că s-au întâmplat, că eu am trecut peste ele și că mă pot uita în ochii oricui cu demnitate”, transmite Ionuț Vartic.

Jurnalista Sorina Matei a dat detalii luni, despre acest caz, pornind de la situația fostului judecător CCR Toni Greblă, precizând că procurorul de caz a fost șantajat, prin fratele său, pentru a fi obligat să „fabrice” probe împotriva fostului judecător CCR. Procurorii Secției I a DNA au plecat din București la Suceava, l-au ridicat pe Ionuț Vartic, fratele procurorului șef birou de la Secția a II-a, care instrumenta dosarul lui Toni Greblă, l-au adus în DNA București și l-au băgat într-un birou, lângă fratele său. Ulterior, Ionuț Vartic a fost reținut și apoi și arestat.

„S-a pus în fața ei, în genunchi, un bărbat, cât era de mare, și a implorat-o plângând în hohote să nu-i ia fratele. Și i l-a luat. De atunci, omul a fost de nerecunoscut, nu mai auzea ce-i spui, vorbeai cu el și se uita în gol. De atunci n-a mai fost el”, au povestit mai mulți colegi ai procurorului, potrivit sursei citate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Silviu Prigoană, conștient că nu va mai trăi mult. Ce i-a agravat starea de sănătate
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Test de cultură generală. Ce este Australia: insulă sau continent?